Adeverinţele şi fenomenul de simultaneitate a prezenţei

Hm... N-am mai scris de ceva vreme pe aici, ruşine să-mi fie... Sincer să fiu, nu prea am avut chef, se mai întâmplă. Mă gândeam să scriu ceva despre o chestie recentă, o întâmplare, dacă întâmplare o fi fost. Zilele trecute, mergând cu bunică-mea la CASS sau cum s-o fi numind organizaţia aia care adună banii noştri pentru sănătate şi ne dă înapoi servicii de maximă calitate, ei bine, am asistat la nişte situaţii aproape comice. E un caz - poate nu foarte tipic :)))) - de birocraţie românească. Bunica îşi dorea card european de sănătate, a auzit de el şi la televizor ziceau unii că e de ajuns să-l ceri şi îl şi primeşti. Aşa că merge 'mneaei acolo, la un ghişeu pe care scrie cam aşa: Carduri europene de sănătate. Era singura clientă. I se spune că, pentru eliberare, trebuie să urce la etajul I, la camera X, şi să ceară o adeverinţă. Cum, ce adeverinţă? Una care să demonstreze că sunteţi pensionară şi că vă achitaţi CAS-ul. Dup-aia veniţi cu ea înapoi şi gata. Mişto, pare simplu. Urcăm la I şi descoperim două uşi cu numere foarte diferite. Cea pe care o căutam noi nu se vedea imediat, era de fapt undeva în interior, adică o uşă care te îndruma, să zicem, către încăperea 100, te paraşuta într-un hol din care se vedeau uşile încăperilor 102, 103 etc. Numai că nu se vedea nimic, propriu-zis, că era lume. Holul era plin de pensionari care aveau nevoie de adeverinţe care să ateste că sunt pensionari. Am numărat aproximativ, să văd cât e de stat. Erau pe puţin 50. Cineva ne-a zis să ne strecurăm cumva printre ei şi să cerem un bon de ordine, la camera cu nu mai ştiu ce număr. Am reuşit să-l obţinem, de fapt era peste două zile. Am aflat şi că, pentru eliberarea adeverinţei, trebuie să aducem copie după buletin, copie după ultimul cupon de pensie şi să completăm un formular, o declaraţie că suntem, adică ea este pensionară şi că are pensia atât. Să semneze chestia aia şi să revină peste două zile. Simplu. Comentau nişte persoane pe acolo, pesemne tot ceva nepoţi însoţitori, că n-are Casa o bază de date sau că n-ar fi de ajuns declaraţia sau măcar copia după cupon sau... Mă rog, plecăm. Găsim un xerox în blocul vecin, facem copii, să le avem. Completăm şi declaraţia. Foarte nostim, la xerox oamenii se sfătuiau între ei ce acte să mai copieze pentru casă. Unii, precauţi, făceau şi chestii în plus, ba am auzit şi formula "Daţi-mi şi mie o declaraţie de-aia, s-o am la mine". Peste două zile revenim. Lume multă. Nu striga nimeni numerele de ordine şi am aflat că nici nu se respectă. Intră fiecare când ajunge la uşă, ni se spune. Şi bonurile de ordine? Nu contează, mulţi nici nu au deloc. Nervi. Câţiva nepoţi au început iar să comenteze, unii chiar să strige. Ce să zic, am făcut şi eu la fel, mai ales că se dădea cam o adeverinţă la 5-10 minute, pesemne era greu de completat. Apare portarul, cică să facă ordine. Să aibă lumea răbdare, că se rezolvă. Şi ni se repetă că bonurile de ordine au importanţă, dar că numerele de pe ele nu contează, ci doar data. Nu prea ni se pare satisfăcător, comentăm. Mai apare cineva, un domn, se pare că persoană importantă. Ne spune să ne calmăm, că ne facem rău, că sigur o să primească toţi adeverinţe, numai că o să trebuiască să aşteptăm. Şi numerele de pe bonuri? întrebăm. Nu contează, ne răspunde dumnealui, după care, punând mâna împăciuitor pe umărul cuiva, explică savant: a apărut această situaţie din cauza simultaneităţii prezenţei la rând. Bună explicaţie - :)))))))))))) - numai că lumea nu e mulţumită. Noroc cu o subalternă care zice că ea şi un alt coleg ar putea da adeverinţe şi la etajul II. Aşa, că eu şi pe voi mă bazez, zice dumnealui. Fenomenul simultaneităţii prezenţei la rând se produce, aşadar, şi la etajul superior, bunica îşi primeşte adeverinţa de pensionar ceva mai repede. Ne întoarcem la primul ghişeu, ăla cu cardurile europene. Întindem adeverinţa, dar suntem sfătuiţi să păstrăm originalul, că e valabil doi ani. Mă duc în blocul vecin şi mai fac o copie, după care mă întorc. Peste două zile, bunica se duce să-şi ridice cardul european de sănătate, a reuşit să demonstreze că e pensionară. Mă simt fericit.