Spectacol de ştiri

Ieri-seară am reuşit să mă uit la ştiri de la un capăt la altul fără să mă îngrozesc. E drept că aşteptam noutăţile din sport, de fapt un rezultat, doar atât. Deja sunt ani buni de când mă uit la un program de ştiri numai în situaţii speciale: când vreau să aflu cum s-a terminat un meci de fotbal - uneori de handbal - sau când mă interesează un anumit eveniment şi am o bănuială că va fi trecut în program. Dar în astfel de situaţii aştept ceea ce mă interesează umplându-mi timpul cu altceva: citesc, mănânc, vorbesc, cânt, fac orice numai să nu mă las pradă ştirilor. Pentru că ştirile prezentate de televiziunile din România sunt cu adevărat de groază. Cam toate programele de acest gen ar trebui să aibă o bulină cu o anumită cifră, deşi nici aceea nu foloseşte la nimic.

Ultima dată când văzusem un program de ştiri integral, acum vreo patru-cinci ani - ba chiar mai mulţi, cred - am avut parte de vreo trei violuri, un copil mâncat de porci, un bărbat care-şi înjunghiase nevasta, toate astea asezonate cu o grămadă de accidente rutiere. A, era să uit, cred că fusese şi o "urmărire ca-n filme", cu vreun găinar care nu oprise la semnalul poliţiei.

Îmi amintesc de câteva programe de ştiri văzute în Franţa. Aş da un exemplu: un autocar a căzut într-o prăpastie. Au murit câţiva oameni, au fost şi câţiva răniţi. A fost singura ştire cu potenţial şocant din întregul program. Cum a fost abordată? A fost realizat un reportaj la faţa locului, cu explicaţii bine documentate legate de semnalizarea rutieră din zonă, de rute ocolitoare pentru autocare, pentru evitarea unor situaţii similare, cu intervenţii ale autorităţilor şi cu o concluzie constructivă. Nicio imagine cu autocarul zdrobit, nicio pată de sânge, niciun cadavru prezentat telespectatorilor. Cum ar fi fost valorificat accidentul pe posturile TV româneşti? Cam aşa: o nouă tragedie pe şoselele patriei... scenă de groază... martorii s-au declarat şocaţi... spuneţi, doamnă, a fost oribil, nu-i aşa?... bucăţi din corpurile victimelor au zburat pe o rază de 100 de metri... Plus câteva pete de sânge pe asfalt şi imagini cu cadavre şi cu răniţi. Nimic constructiv, nimic din care oamenii să înveţe ceva. Doar un drog care să asigure audienţa.

Ce am văzut de data aceasta? Câteva violuri, accidente rutiere, vreo două morţi suspecte, un muncitor mort pe şantier şi, incredibil, o nouă "urmărire ca-n filme". Nişte prezentatori afectaţi mimează implicarea în scenele de groază pe care le prezintă, fără să uite, din când în când, să zâmbească amabil. Un teatru ieftin pentru câteva milioane de gură-cască fără atitudine. Şi pentru un gură-cască ocazional, care se va uita din nou la ştiri peste alţi cinci ani, în speranţa că se va schimba ceva.
Dar nu se va schimba.